6 Aprilie 2008
show_449187cb10278f(448, 46);
Varianta radiofonica este sub cea prestata la teatru evident, dar e buna si ea :p
Dupa un weekend plin de plimbari prin mallurile clujene, si dupa ce am spart o groaza de bani, am dat o tura pe neasteptate la Teatru. Desi am fost sfatuiti sa nu mergem la aceasta piesa, ne-am luat inima in dinti si am purces. Piesa a tinut 3 ore. Foarte mult pentru puterea de atentie a unui tanar roman, chiar si pentru mine. Mie mi-a placut piesa, cel putin prima treime din piesa a fost excelenta. Apoi a intervenit plictiseala si lipsa atentiei si piesa si-a pierdut din farmec.
Din port.ro
Aceşti nebuni făţarnici
comedie
autor: Teodor Mazilu
Actori:
Iordache – Ovidiu Crişan
Camelia – Ramona Dumitrean
Silvia – Elena Ivanca
Adam – Dan Chiorean
Dobrişor – Adrian Cucu
Sublimul în caz de forţă majoră – Cornel Răileanu
Bărbatul cu capu-n nori – Cătălin Herlo
O lichea întârziată – Ionuţ Caras
Scenografie: Cristian Rusu
Regizor: Cristian Hadji-Culea
Scurtă prezentare: Teodor Mazilu a abordat majoritatea stilurilor literare – schiţe satirice, nuvele, teatru, roman, poezie, eseu, jurnal de călătorie – trecînd de la teatru la roman sau nuvelă cu dezinvoltura nonşalantă a omului plictisit, dar care despică realitatea vremii cu o sfrederitoare acuitate. Făţarnicul lui Teodor Mazilu este la fel de actual precum Mitică al lui Caragiale; ei vor vieţui peste timpuri.
Despre propria-i piesă, Teodor Mazilu îi spunea lui Aurel Bădescu într-un interviu: “În Aceşti nebuni făţarnici există o întreagă categorie de oameni care se laudă cu viaţa lor sufletească bogată. E foarte interesant că, şi în ceea ce priveşte viaţa psihică, pot apare fenomene de îmburghezire. Omul care se vrea respectabil şi ajuns nu înmagazinează numai valori materiale (maşini, case, bani), ci şi probleme spirituale. De fapt, pînă la urmă, este o formă atroce de lăcomie care atinge într-adevăr zone abisale. Din parvenitism se pot face chiar şi gesturi nobile, chiar şi acte de curaj. […] Chiar căutarea adevărului poate să facă parte, la un moment dat, din acest plan de aşezare şi îmburghezire. Prinse între dorinţe atît de contradictorii, sigur că personajele mele devin ridicole…”